A mai rămas doar o zi până la începerea școlii. Tot ce trebuie să știi despre întoarcerea elevilor în bănci

A mai rămas doar o zi până la începerea școlii. Tot ce trebuie să știi despre întoarcerea elevilor în bănci
A mai rămas o zi până la începerea școlii. Tot ce trebuie să știi despre întoarcerea elevilor în bănci. Foto: Gândul/Alexandra Pandrea
Publicat: 13/09/2020, 11:11

A mai rămas doar o zi până la începerea noului an școlar. Cu emoții vechi și noi, atât părinții cât și elevii, pășesc în noul an cu speranța că sănătatea și educația își vor da mâna. În funcție de situația epidemiologică din fiecare localitate, unii elevi se întoc în bănci, alții vor învăța în sistemul hibrid, iar cei care se încadrează în scenariul roșu – vor face cursurile doar online.

Gândul.ro îți prezintă cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre întoarcerea la școală, fie că ești elev, profesor sau părinte.

Ce înseamnă fiecare scenariu

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, vineri, scenariile aprobate, la nivel național, pentru începerea școlii. Astfel, în 238 de unități de învățământ va fi aplicat scenariul 3, cu activtăți exclusiv online, iar în 7 unități vor fi scenarii mixte.

12.610 unități de învățământ sunt incluse în scenariul 1, cu participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor.

4.892 de unități de învățământ au fost încadrate în scenariul 2. Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

238 de unități de învățământ se va aplica scenariul 3, cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

7 unități de învățământ au fost incluse în scenarii mixte (S2+S3). „Varianta aceasta s-a aprobat avându-se în vedere situațiile specifice din fiecare unitate. Unele dintre unități se află în curs de reabilitare și altele au cazuri medicale particulare la clasă, astfel încât impun învățarea online”, se arată în comunicat..

Situația în București

Inspectoratul Școlar al Municipiului București anunță că în 17 unități de învățământ din Capitală școala va începe în scenariul 3, care presupune participarea la activități exclusiv online. Printre acestea se numără două unități de nivel preşcolar, 8 școli gimnaziale, două de nivel liceal, una de nivel postliceal, 3 de învăţământ special și una de învăţământ particular.

Potrivit unui comunicat al ISMB, 595 de unități de învățământ de stat şi particular au fost incluse în scenariul 2 (lista poate fi consultată aici).

Cum trebuie purtată masca ?

Masca trebuie purtată astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura. Autoritățile îi îndeamnă pe elevi să poarte masca și în aer liber atunci când distanța dintre persoane nu poate fi menținută la cel puțin 1,5 metri sau atunci când un număr mare de persoane se află în aceeași zonă.

Purtarea obligatorie a măştii pentru studenţi/cursanţi, precum şi pentru întregul personal al instituţiei de învăţământ superior, atât în timpul orelor de curs, cât şi în timpul pauzelor (în spaţiu închis), igiena riguroasă a mâinilor, realizarea curăţeniei şi a dezinfecţiei în instituţiile de învăţământ superior.

Ministerul Educației a publicat mai multe infografice în care arată elevilor cum să poarte corect masca de protecție.

Distanțarea fizică la școală. Ce înseamnă exact?

Distanța fizică trebuie păstrată la cel puțin 1 metru în interior, cu obligația purtării măștii, și cel puțin 1,5 metri în aer liber, atunci când nu este purtată masca.

În cazul orelor de educație fizică vor fi evitate acele activități care presupun contactul direct între elevi sau prin intermediul obiectelor atinse frecvent (ex: jocul de echipă cu mingea)

De asemenea, se va asigura distanța de minimum 1 metru sau montarea unor separatoare în clasele mai puțin încăpătoare. Fiecare elev îşi va păstra acelaşi loc în bancă pe tot parcursul prezenţei în clasă

Cât de importantă este igenizarea mâinilor?

Mâinile trebuie igienizate sau dezinfectate ori de câte ori elevii ating o suprafață care ar putea fi infectată (ex: clanțe, mânere, balustrade, butoane de lift).Dacă mâinile nu sunt igienizate/dezinfectate, atunci elevii NU trebuie să își atingă ochii, nasul sau gura. De asemenea, mâinile trebuie spălate cel puțin 20 de secunde cu apă și săpun sau dezinfectate.

În sala de clasă, autoritățile le recomandă elevilor să se așeze întotdeauna în același loc și să evite atingerea obiectele colegilor, scaunele și băncile ocupate de aceștia.

Ce se întâmplă cu un elev care prezintă febră?

În cazul apariţiei febrei sau a altor simptome specifice COVID-19 (tuse, dificultate în respiraţie, pierderea gustului şi a mirosului) la elev sau la un alt membru al familiei, este necesară izolarea elevului la domiciliu.

Elevii cu simptome de boală NU trebuie să se prezinte la școală, iar părinții au obligația de a anunța unitatea de învățământ, precum și medicul de familie.

Pauze dintre ore. Câte minute?

Pauzele dintre ore vor fi de 5 minute, numai pentru schimbarea claselor de către cadrele didactice. Orele de curs vor fi de 55 de minute. În acest interval, fiecare clasă, conform unei organizări la nivel de palier, va avea o pauză de 10-15 minute. Pauzele vor fi organizate astfel încât să nu se intersecteze elevii de la clase diferite, iar folosirea toaletelor să fie făcută în condiții de distanțare. În aceste pauze individualizate pentru fiecare clasă, profesorul va organiza activități recreative în clasă sau, dacă este posibil, fără intersectarea cu alte clase, în aer liber, activități care să includă mișcare. În pauzele comune de 5 minute este permisă numai circulația profesorilor pe holuri, de la o clasă la alta. Elevii rămân în sălile proprii de clasă.

Și elevii care locuiesc cu persoane din grupurile de risc?

Elevii care fac parte din grupe de risc în ipoteza infectării cu noul coronavirus (COVID-19), sau locuiesc cu persoane care se află în grupele de risc, pot face școala online, pe baza unei solicitări din partea părinților, în urma unei adeverințe medicale din partea medicului de familie sau a medicului curant.

În cazul absenței de la școală pentru cel puțin 3 zile consecutive, elevul va trebui să prezinte în momentul revenirii la școală o adeverință medicală din partea medicului de familie.

Părinții care își așteaptă copiii mai au voie în școală/grădiniță?

Accesul părinţilor sau al aparţinătorilor în spaţiul interior al grădiniţei nu va fi permis, iar copiii vor fi preluaţi de la poarta unităţii de învăţământ de către o persoană desemnată de director şi, în acelaşi mod, la final, vor fi conduşi spre ieşire, potrivit Ghidului pentru preşcolari.

Masca în recreație

Dacă purtați mască, păstrați distanța de minimum 1 metru față de colegi. Dacă vă aflați în aer liber și nu purtați mască, atunci mențineți o distanță de cel puțin 1,5 metri. Evitați să faceți schimb sau să atingeți obiectele personale pe care au pus mâna și alte persoane (ex: telefoane mobile, manuale, rechizite, etc) și dezinfectați-vă mâinile după orice contact cu suprafețe comune.

Cum se vor pune notele elevilor?

Fiecare profesor va avea propriul ”catalog”. Este vorba despre agende unde vor trece absențele și notele elevilor. Transferul acestor înregistrări în cataloagele claselor se va face după un program stabilit la nivelul unității de învățământ, pentru a reduce riscul supraaglomerării în cancelarie și riscul atingerii cataloagelor de către mulți profesori într-o singură zi.

Drumul la școală și înapoi

Autoritățile recomandă mersul pe jos și evitarea mijloacelor de transport în comun.Dacă trebuie să utilizați transportul în comun, purtați obligatoriu mască, păstrați distanța față de celelalte persoane, evitați atingerea suprafețelor comune și dezinfectați-vă mâinile imediat ce ați părăsit transportul în comun.

Ce se întâmplă dacă un elev este infectat cu COVID-19?

Dacă un elev este infectat cu coronavirus va merge direct la spital, iar restul colegilor în carantină două săptămâni. În cazul în care sunt trei elevi din clase diferite infectaţi, școala se închide, iar cursurile se vor desfăşura exclusiv online.

Cum se vor face orele în online?

Cu doar trei zile înaintea începerii anului școlar, Ministerul Educației a publicat în Monitorul oficial regulile de predare online care vor fi folosite de școlile care vor fi în scenariul roșu și în cel hibrid. În total este vorba de 5130 de școli- 4.892 în scenariul mixt și 238 în cel roșu.

Obligațiile celor care participă la cursurile online

  • răspund pentru toate mesajele, videoclipurile, fișierele expediate sau pentru orice alte materiale prelucrate prin utilizarea aplicației/platformei educaționale informatice;
  • utilizează aplicația/platforma educațională informatică doar în conformitate cu prevederile legale;
  • nu înregistrează, diseminează, folosesc informații, care conțin date cu caracter personal, în alt mod care excede scopului prelucrării acestor date

Responsabilitățile elevilor

  • participă la activitățile stabilite de cadrele didactice și de către conducerea unității de învățământ, conform programului comunicat, precum și informațiilor transmise de către profesorii diriginți/profesorii pentru învățământ primar/învățătoare/ profesorii pentru învățământul preșcolar/educatoare;
  • rezolvă și transmit sarcinile de lucru în termenele și condițiile stabilite de către cadrele didactice, în vederea valorificării activității desfășurate prin intermediul tehnologiei și internetului;
  • au o conduită adecvată statutului de elev, dezvoltând comportamente și atitudini prin care să se asigure un climat propice mediului de învățare;​
  • nu comunică altor persoane datele de conectare la platforma destinată învățământului prin intermediul tehnologiei și al internetului;​
  • nu înregistrează activitatea desfășurată în mediul online, în conformitate cu legislația privind protecția datelor cu caracter personal
  • au obligația de a participa la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului; în caz contrar, elevul este considerat absent și se consemnează absența în catalog, cu excepția situațiilor justificate;
  • au un comportament care să genereze respect reciproc, un mediu propice desfășurării orelor de curs”

Atribuțiile profesorilor

  • proiectează și realizează activitățile didactice din perspectiva principiilor curriculare și a celor privind învățarea prin intermediul tehnologiei și al internetului;
  • elaborează, adaptează, selectează resurse educaționale deschise, sesiuni de învățare pe platforme educaționale, aplicații, precum și alte categorii de resurse care pot fi utilizate;
  • proiectează activitățile-suport pentru învățarea prin intermediul tehnologiei și al internetului;
  • elaborează instrumente de evaluare aplicabile prin intermediul tehnologiei și al internetului, pentru înregistrarea progresului preșcolarilor/elevilor;

stabilesc împreună cu celelalte cadre didactice un program optim pentru predare-învățare-evaluare astfel încât să se respecte curba de efort a elevilor și să se evite supraîncărcarea acestora cu sarcini de lucru.

Atribuțiile părinților

  • asigură participarea copiilor la activitățile didactice organizate de către unitatea de învățământ prin intermediul tehnologiei și al internetului, urmărind crearea unui mediu fizic sigur, prietenos și protectiv pentru copil în timpul desfășurării activității, promovarea unui comportament pozitiv, aprecierea progresului înregistrat de preșcolar/elev, încurajarea, motivarea și responsabilizarea acestuia cu privire la propria formare;
  • mențin comunicarea cu profesorul diriginte/învățătorul și celelalte cadre didactice;
  • sprijină preșcolarul/elevul, dacă este cazul, în primirea și transmiterea sarcinilor de lucru, în termenele stabilite;​
  • transmit profesorului diriginte/profesorului pentru învățământ primar/învățătoarei/ profesorului pentru învățământul preșcolar/educatoarei feedbackul referitor la organizarea și desfășurarea activității de predare-învățare-evaluare prin intermediul tehnologiei și al internetului.

Avizul epidemiolog și adeverintă medicală, obligatorii. Ce înseamnă ?

​Adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate și avizul epidemiologic pentru reintrare în colectivitate sunt obligatorii pentru elevi și preșcolari, la începerea noului an școlar.

Adeverinţa medicală se eliberează în următoarele circumstanţe, potrivit legii:

  • La înscrierea în fiecare ciclu de învăţământ – se eliberează de către medicul de familie sau de către medicul colectivităţii de la care provine copilul.
  • La terminarea unui ciclu de învăţământ preuniversitar – se eliberează de către medicul care are în supraveghere colectivitatea.
  • La transferul elevului într-o altă unitate şcolară – se eliberează de medicul care are în supraveghere unitatea de învăţământ de la care se transferă

Avizul epidemiologic se eliberează în următoarele circumstanţe, potrivit legii:

  • după o perioadă de absenţă din colectivitate de cel puţin 3 zile consecutive;
  • la plecarea în tabere, vizite de studiu etc.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a afirmat, sâmbătă, că avizul epidemiologic nu este obligatoriu să fie adus în prima zi de școală, făcând referire la o adresă a Ministerului Sănătății care include toate documentele necesare elevilor în această perioadă.

Și vaccinul antigripal?

Medicii de familie cer Guvernului asigurarea de vaccinuri antigripale gratuite pentru toți copiii de vârstă școlară, în contextul epidemiei de coronavirus. România a comandat pentru viitorul sezon trei milioane de doze de vaccin, pentru grupele vulnerabile în cazul gripei, iar în învățământul preuniversitar sunt înscriși aproape trei milioane de copii.

„Toamna reprezintă sezonul cu o incidență crescută a virozelor respiratorii și de debut a infecțiilor gripale. În acest an ne confruntăm, suplimentar, cu o transmitere comunitară crescută a infecției cu SARS COV2. În plus, începerea anului școlar implică o intensă activitate birocratică medicală. Se cer avize, scutiri, adeverințe, dosare medicale etc. și se aglomerează activitatea la cabinete pentru obținerea acestor acte medicale”, se arată într-un comunicat al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF).

Ce spun ultimele studii despre infectarea cu COVID-19 în rândul copiilor?

Copiii asimptomatici pot transmite Covid-19 adulților, relevă un studiu CDC (Centers for Disease Control) din SUA.

Cercetătorii au consultat 184 de elevi, educatori și rude, din trei grădinițe situate în Salt Lake City (Utah), între 1 aprilie și 10 iulie 2020, transmite Daily Mail.

Copiii sunt mai puțin afectați de coronavirus, comparativ cu adulții, pe care îi pot infecta chiar și fără să aibă simptome.

În decursul a trei luni de studiu CDC, 12 din cei 110 copii s-au infectat cu coronavirus. Nouă au avut simptome ușoare, în timp ce trei nu au avut niciun fel de simptom.

Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată